Image

COMMON BORDERS. COMMON SOLUTIONS.

Image

241 de proiecte depuse în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020

În cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 au fost depuse 241 de proiecte. Dintre acestea, 162 de proiecte sunt de tip SOFT și 79 de proiecte vizează apelul de proiecte HARD.

În cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, pentru care MDRAP este Autoritate de Management, au fost lansate două apeluri de proiecte, SOFT (proiecte care nu au o componentă de infrastructură sau valoarea acestei componente este mai mică de 1 milion de euro) și HARD (proiecte care au o componentă de infrastructură de cel puțin 1 milion de euro) care au înregistrat 241 de cereri de finanțare. Proiectele depuse reprezintă parteneriate între beneficiarii eligibili din România (județele Botoșani, Iași, Vaslui sau Galați) și Republica Moldova.

Din totalul proiectelor depuse, 162 vizează fondurile alocate apelului de proiecte SOFT, iar 79 de proiecte solicită finanțare pentru investiții de tip HARD.

Proiectele care au drept obiect investiții de tip SOFT se adresează domeniului educației, cercetării și inovării, promovării și conservării patrimoniului și dezvoltării infrastructurii transfrontaliere. Au fost depuse, de asemenea, proiecte prin care se solicită finanțare pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate, pentru prevenirea dezastrelor naturale și pentru lupta împotriva crimei organizate și cooperare polițienească.

Proiectele de tip HARD se adresează investițiilor în domeniul promovării și conservării patrimoniului, infrastructurii transfrontaliere și sănătății.

Depunerea propunerilor de proiecte s-a făcut prin sistemul ele

ctronic dedicat programului operațional. Bugetul alocat de Uniunea Europeană acestui program este de 81 de milioane de euro.

Proiectele depuse sunt în etapa de verificare administrativă și a eligibilității, urmând a fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar doar proiectele care corespund criteriilor administrative și de eligibilitate.

Informații privind procedura aplicată în procesul de evaluare și contractare pot fi consultate pe website-ul dedicat Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, www.ro-md.net

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și se adresează zonei aflate la frontiera dintre România şi Republica Moldova. Alocarea financiară a Uniunii este de 81 milioane de euro.

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.