Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene!

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene!

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, susținut de Uniunea Europeană cu un buget total de 89,1 milioane euro, numără acum aproape 200 de beneficiari din ambele țări și circa 80 proiecte in faza de implementare. Programul are drept obiectiv general sporirea dezvoltării economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor din zona transfrontalieră prin investiţii comune în domeniul educaţiei, dezvoltării economice și antreprenoriale, culturii, infrastructurii transfrontaliere şi sănătăţii, asigurării ordinii publice.

Colaborarea transfrontalieră în domeniile sus-menționate va constitui obiectul unui eveniment de amploare, ce va avea loc la Chișinău în contextul marcării celei de-a 10-a ediții a Zilei Cooperării Europene.

Evenimentul va fi organizat sâmbătă, 25 septembrie, în Parcul „Alunelul” din mun. Chișinău, str. Calea Ieşilor, 11/2, începând cu orele 10:00, de către Oficiul Antenă al Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operaţional Comun România–Republica Moldova 2014-2020, găzduit de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistenţă Externă.

Vă așteptăm la un eveniment public creativ şi captivant, în cadrul căruia veţi lua cunoştinţă de rezultatele mai multor proiecte implementate în cadrul Programului România-Republica Moldova,. Evenimentul va include un şir de activităţi atractive pentru adulţi şi copii, jocuri și simulări, concursuri cu premii, distribuire de materiale informaționale și promoționale.  

Mai mulți beneficiari ai proiectelor de cooperare transfrontalieră, cum ar fi subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, ONG-urile, autoritățile publice vor prezenta la eveniment rezultatele atinse, produsele și echipamentele achiziționate în cadrul proiectelor.

Istoriile de succes ale proiectelor implementate vor fi comunicate prin intermediul unor filmulețe difuzate pe un monitor LED, iar în cadrul unei galerii foto vor fi prezentate obiectele de infrastructură.  

Totodată, va fi organizată o cursă de ciclism pe traseul Chișinău-Căpriana-Chișinău, startul căreia va fi dat la ora 10:40. La cursă vor participa cicliști amatori atât din Republica Moldova, cât și din România. Va fi elaborată și promovată harta traseului cursei de ciclism.

Pentru copii și adulți va fi amenajat un colț de creație, unde aceștia vor picta logo-urile Zilei Cooperării Europene pe genți din pânză, pe care apoi le vor păstra. Toți doritorii vor avea posibilitatea să facă gratuit fotografii la standul evenimentului.

Manifestarea va fi inaugurată de reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova, Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari ai proiectelor etc. 

De asemenea, Ziua Cooperării Europene va fi marcată pe parcursul săptămânii și în mediul online, prin distribuire de filmulețe cu istorii de succes ale proiectelor de cooperare România-Republica Moldova, plasare de imagini grafice, comunicate, interviuri etc.    

______________________

Vă amintim că, dată fiind situația pandemică, participanții vor respecta măsurile de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2 (purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor, respectarea distanței fizice).

Totodată, conform unei decizii a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, începând cu 11 septembrie 2021, persoanele cu vârsta de peste 18 ani au acces la evenimentele în aer liber în baza unuia dintre următoarele documente: 

- certificatul de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital). Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; 

- rezultatul negativ al unui test RT-PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte; 

- rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

- concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi (6 luni) de la îmbolnăvire sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVlD-19. Actul confirmativ este valabil pe durata perioadei de 90 zile din data efectuării investigației.